Valorificând zestrea culturală şi ethosul tradiţional al locului, dorim sa identificăm, iniţiem şi desfăşurăm activităţi de susţinere a procesului de dezvoltare durabilă a comunităţii din care suntem parte.
previous arrow
next arrow
Slider

CATEGORII PRODUSE

PRODUSELE NOASTRE

DE CE SĂ ALEGI

RESPECTUL FAȚĂ DE TRADIȚIE

POSIBILITATE RETUR 14 ZILE

CALITATE EXCEPȚIONALĂ

MISIUNE

Ne-am propus să încurajăm viitoarele generaţii să gândească şi să muncească în spiritul tradiţional al locului, pentru ca această bogăţie culturală să nu se piardă, ci să rămână şi pe mai departe o trăsătură identitară definitorie.

VIZIUNE

Vrem să contribuim la redescoperirea şi transmiterea zestrei acestor locuri, prin întoarcerea la tradiţiile, obiceiurile şi meştesugurile cu specific local, instruind oameni ai locului să creeze produse ce valorifică acest potenţial.

VALORI

Principalele valori care stau la baza activităţii noastre sunt respectul faţă de tradiţie, competenţa profesională, inovaţia şi dinamismul.
Totodată, recunoaştem şi apreciem competitivitatea, motivaţia, performanţa şi respectul reciproc.

Susținător al păstrării tradiției populare Maramureșene